TRAIAN BĂSESCU MULŢUMEŞTE ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE
Preşedintele Traian Băsescu a primit, marţi 28 iunie 2011, la Palatul Cotroceni, o delegaţie de reprezentanţi ai românilor din Franţa, cărora le-a mulţumit pentru voturile de la prezidenţialele din 2009, menţionând că aportul acestora a fost extrem de important pentru câştigarea celui de-al doilea mandat.
"Înainte însă de a iniţia un dialog, aş vrea să vă mulţumesc foarte mult. Nu am avut ocazia să vă mulţumesc. La alegerile din 2009, aportul voturilor din Franţa a fost extrem de important pentru a câştiga al doilea mandat. Nu ştiu cât de bine este pentru români, care sunt supăraţi pe mine acum, dar, din punctul meu de vedere, am putut să iniţiez un program de reforme extrem de importante, împreună cu Guvernul, şi încă nu consider că am încheiat lista", le-a spus Traian Băsescu celor 10 reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa aflaţi la Bucureşti pentru consultări cu oficialităţi ale statului român, la iniţiativa Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.
El a amintit, în acest context, reorganizarea administrativă şi procesul de revizuire a Constituţiei.
"Mai avem reorganizarea administrativă şi să încercăm şi Constituţia să o revizuim, s-o modernizăm, s-o scoatem din nişte păcate originare pe care le-a avut imediat după Revoluţie", a punctat şeful statului.
Comentarii