Decoraţiuni de toamnă care înveselesc luna noiembrie.


     Ardei iuti, gogoşari, frunze uscate, castane, alune, seminţe de orice fel, dovleci de diferite dimensiuni, aceastea sunt frumuseţile pe care toamna  le putem  transforma în decoraţiuni. 
Pune-ţi imaginaţia la încercare şi procură-ţi câteva elemente, banale, pentru câteva aranjamente interesante.


   Pe lângă frumoasele recolte de toamnă, s-ar puteasă-ţi mai trebuiască şi anumite obiecte, care să se folosescă ca şi suport al “decoraţiunilor de toamnă” si care se găsesc prin locuinţă, astfel că, mai aveţi nevoie de puţină imaginaţie şi de mult chef de muncă. 
Pentru ca atmosfera din locuinţa dumneavostră să fie una de vis.


Nimic nu este mai frumos decât o viaţă trăită în armonie, cu tine însuţi, cu apropiaţii şi cu întreaga lume. 

O persoană care iubeste, tot ceea ce are în jurul său, devine mai bună şi e un exemplu demn de urmat. 

Viaţa este un dar frumos pe care D-zeu ni l-a dat ca pe un lucru de mare preţ.  Trebuie să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem.

O încăpere frumos ornată şi aranjată după propriul gust este primitoare şi aduce bucurie în suflet. 

Trebuie să ştim să primim toamna în casa noastră, acea dulce toamnă, cu miresme dulci de mere coapte, cu nuanţe calde sau chiar pastelate ce reprezintă acest anotimp, atât de nostalgic.


   Pentru a vă da un pic de imaginaţie în ornarea propriei locuinţe, am postat câteva imagini selectate de pe intrenet, cu decoraţiuni foarte simple, dar la îndemâna oricui, care pot tranforma spaţiul, într-o adevărată atmosferă tomnatică.

Comentarii

Postări populare