Pe 8 noiembrie sunt sărbătoriţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril


Foto: nastase.wordpress.com


    Arhanghelii Mihail si Gavril, sunt conducatorii cetelor de îngeri, au aripi şi poartă săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Sunt percepuţi ca nişte fiinţe divine, întotdeauna prezente în viaţa oamenilor. În tradiţia românească se crede ca Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului dar si că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. Sunt patronii casei, ard păcatele omeneşti şi purifică, prin post şi rugăciune, conştiinţele. Se crede, de asemenea, că aceştia îi însoţesc pe oameni pe tot parcursul vietii, de la naştere si până la moarte, rugându-se neâncetat lui Dumnezeu pentru sănătatea lor. 

În ceea ce priveşte vremea, 8 noiembrie este zi de hotar între toamnă şi iarna. Acum, iarna este slobozită puţin câte puţin şi nu dintr-o dată. Tradiţia populară spune ca între sărbătoarea Arhanghelilor si Craciun trebuie sa existe trei, patru zile calde, senine, luminoase, numite "vara iernii". 

Comentarii

Postări populare