Este greu să aparţii unei minorităţi?

   Sincer nu ştiu cât de greu este să fii, rrom, evreu sau o altă naţie pe care lumea o acceptă mai greu. Care ar fi motivele pentru care oamenii nu-i doresc în comunitate? Sunt întrebări la care se găseşte greu un răspuns. Îmi amintesc încă de când eram copil că bunica, nu prea facea diferenţa dintre un ţigan sau un jidan, pentru ea erau unul şi acelaşi tip, de persoană, dar probabil din ţări diferite. Principiu pe care l-am adoptat şi eu destul de uşor, mai ales că nu am crescut împreună cu astfel de copii, nu că nu aş fi fost prietenoasă, dar chiar nu am avut astfel de copii pe uliţa bunicii. Copiii acestor oameni erau deja mari. 


   Deşi am crescut după anumite principii, niciodată nu am condamnat oamenii care aparţin unei minoriţăţi. E drept nu am avut tangenţe cu ei şi probabil că din această cauză respect orice fel de cultură, religie şi etnie. Tot timpul nu uit şi îmi amintesc, că şi eu am fost străină, asa că am fost numită că apartin unei “etnii” aşa cum de multe ori se aude că ne numesc străinii pe noi, românii. Nu am nici un fel de trăsătură, nici de rrom dar nici de evreu, dar asta e, dacă în străinătate acestia ne reprezintă din ce în ce mai mult.

      Compătimesc persoanele care cerşesc, sunt îmbrăcate zdrenţuros, murdari şi dacă facem abstracţia copiilor şi a celora care au suferit câte un accident mai rămân cei care au probleme psihice grave, sau cel puţin asta e părerea mea. Binenţeles că şarlatani există şi vor exista mereu şi în acest “domeniu de activitate”. Lupi îmbrăcaţi în piei de oaie! Aşa că nu vreau să aduc aminte de ei şi îi las în grija autorităţilor competente.

Cât de greu este să aparţii unei minorităţi la această întrebare poate să răspundă doar o persoană care se declară că aparţine unui grup anume. Am întâlint multe persoane în viaţa mea cu trăsături destul de orientale, ochi în forme migdalate, forme rotunjite etc. Şi le-am punctat la calităţi personale deosebite. Asta nu înseamnă că acele persoane sunt ţigani, nu, mai ales că provin din familii înstărite de români. Nu este foarte greu să se stabilească originea unei astfel de persoane, deoarece aceşti oameni s-au născut şi au crescut pe acest pământ deci sunt români.

Bunicul meu din partea lui tata a fost rus, bunica româncă, bunicii din partea lui mama au fost amândoi români din zona Bucovinei. Dacă un bunic a fost rus, nu mă pot declara rusoică în nici un caz şi asta nu înseamnă că mi-am uitat originea nu, nu. Doar că sunt româncă şi atât! 

Nu cred că această problemă, aparţine doar comunităţilor de rromi, ci aparţine tuturor. Românii sau obişnuit să folosească cuvântul tigan în diverse expresii. Ca de exemplu: se mută ca ţiganii, nu fi ţigan, e ....ţigancă, cerşeşte ca ţiganii şi multe altele.

 Oare când ajungem să fim civilizaţi şi să ne respectăm să fim mândri de ceea ce suntem şi să privim mostenirea genetică pe care am primit-o ca pe o calitate şi nu ca pe un defect.

Trebuie să învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, trebuie să învăţăm copiii să se respecte între ei şi să accepte că au un coleg de clasă foarte drăguţ şi poate că de multe ori foarte inteligent.